displazia de dezvoltare a șoldului (DDH) descrie un spectru larg de anomalii de dezvoltare ale articulației șoldului care sunt diagnosticate în mod tradițional în timpul copilăriei. Deoarece dezvoltarea articulației șoldului este un proces dinamic, tratamentul optim depinde nu numai de severitatea displaziei, ci și de vârsta copilului. Diferite modalități imagistice sunt utilizate în mod obișnuit pentru a confirma diagnosticul suspectat, pentru a evalua severitatea și pentru a monitoriza răspunsul la tratament. Pentru sugarii mai mici de 4 luni, screeningul ecografic de șold (US) este recomandat numai pentru cei cu factori de risc, rezultate echivoce sau pozitive la examen, în timp ce pentru sugarii mai mari de 4-6 luni, radiografia pelvisului este preferată. După reducerea chirurgicală a șoldului, imagistica prin rezonanță magnetică (MR) este preferată tomografiei computerizate (CT), deoarece MR nu numai că poate confirma reducerea concentrică a articulației șoldului, dar poate identifica și prezența barierelor de reducere a țesuturilor moi și a oricăror complicații postoperatorii neașteptate. Utilizarea de rutină a MR îmbunătățită prin contrast rămâne controversată din cauza lipsei relative a literaturii bine alimentate și validate. Principalele obiective ale acestui articol sunt de a revizui anatomia normală și anormală a dezvoltării articulației șoldului, de a discuta rațiunea din spatele recomandărilor actuale privind cea mai adecvată selecție a modalităților imagistice pentru screening și diagnostic și de a revizui constatările de rutină și neobișnuite care pot fi identificate pe MR post-reducere, folosind o abordare bazată pe dovezi. O înțelegere de bază a fiziologie si Fiziopatologie poate ajuta la asigurarea selecției modalității optime de imagistică și la reducerea diagnosticelor echivoce care pot duce la tratament inutil.